Înainte ca congelatoarele de uz casnic să devină obișnuință, mii de oameni și-au riscat viața pentru a extrage și conserva gheața de pe lacuri înghețate și din munți înalți, asigurând răcirea alimentelor și băuturilor în sezonul cald. Această meserie a fost odată esențială pentru conservarea alimentelor, însă a fost înlocuită odată cu apariția tehnologiei moderne.

Baltazar, considerat ultimul tăietor de gheață din România, a fost martorul ultimei generații de meseriași care au practicat această activitate periculoasă. Înainte de a fi eliminată, această profesie a reprezentat o adevărată industrie, cu o logistică complexă și forță brută, fiind vitală pentru comunitățile din zonele reci și lacustre ale țării.

Ce însemna meseria de tăietor de gheață și cum se practica?

În perioada de iarnă, tăietorii de gheață extrăgeau blocuri mari de gheață din lacurile înghețate, precum cele din regiunea Selkirk din Canada sau din zonele nordice ale României. Procesul începea atunci când apa îngheța până la o grosime de cel puțin 30 de centimetri, moment în care începea munca grea: mai întâi se curățau zăpada de pe suprafață, apoi se trasau grile pe lacul înghețat cu pluguri trase de cai. Cu fierăstraie uriașe, uneori mai lungi de un metru, se tăiau blocuri de gheață de 20 până la 45 de kilograme, pe care apoi le transportau în depozite speciale.

• Blocurile de gheață erau transportate pe sănii sau căruțe către depozite subterane numite ghețării sau beciuri de gheață.
• Depozitele erau construite după principii termodinamice, fiind parțial îngropate sau izolate cu pereți groși pentru a păstra gheața.
• Secretul conservării consta în stratificarea blocurilor de gheață cu rumeguș sau paie, care reducea transferul de căldură și menținea gheața pentru luni întregi.
• Gheața era folosită pentru conservarea alimentelor, răcirea băuturilor și în scopuri medicale în timpul sezonului cald.

Meseria de tăietor de gheață în România și dispariția acesteia

În România, recoltarea gheții se făcea în mod similar, blocurile fiind extrase din lacurile înghețate și depozitate în spații subterane special amenajate. În timpul iernii, acești meseriași tăiau blocuri mari de gheață, pe care le vindeau în sezonul cald, fiind o activitate indispensabilă pentru comunitățile din zonele reci ale țării.

Odată cu apariția congelatoarelor electrice și a refrigerării moderne, această meserie a fost treptat abandonată. În prezent, Baltazar este considerat ultimul tăietor de gheață din România, iar această activitate a devenit o amintire a unui trecut dur și periculos. În timp ce în alte țări, extracția gheții a devenit o industrie globală, în România, ea a fost înlocuită rapid de tehnologia electrică, lăsând în urmă o meserie de legendă, care a salvat vieți și a alimentat comunitățile în vremuri dificile.

Astăzi, doar câțiva pasionați păstrează vie această tradiție, iar Baltazar rămâne simbolul unei epoci în care forța brută și curajul erau esențiale pentru a păstra răcoarea în case și în sufletele oamenilor.