Norvegia, cel mai mare producător european de petrol și gaze, și-a reevaluat relația cu Uniunea Europeană în contextul unei „lumi nebune” modelate de președintele american Donald Trump și de creșterea influenței Chinei, notează Financial Times.
Deși face parte din piața unică europeană, Norvegia a ales să nu adere oficial la UE după referendumurile din anii 1970 și 1990, în principal din cauza temerilor legate de impactul asupra industriei pescuitului, sectorul de export cel mai important după combustibilii fosili. Opiniile publice și temerile legate de regulile Bruxelles-ului au fost atât de puternice încât au provocat diviziuni și chiar destrămări familiale, lăsând norvegienii cu un sentiment de „PTSD” politic, explică diplomați europeni.
Impactul politicii globale asupra Norvegiei și relația cu UE
Diplomații europeni consideră că Trump a generat un șoc necesar pentru ca Norvegia să înceapă să vadă avantajele aderării la UE, de la facilități comerciale la securitate și apărare. În opinia lui Eide, „lumea benignă” a perioadelor anterioare referendumurilor a fost înlocuită de o „lume nebună”, în care Oslo trebuie să-și reevalueze poziția față de blocul comunitar.
- Norvegia a rămas în afara UE, deși face parte din piața unică europeană
- Populația a votat împotriva aderării în anii 1970 și 1990 din cauza temerilor legate de pescuit
- Industria pescuitului reprezintă cel mai mare sector de export după combustibilii fosili
- Războaiele comerciale ale SUA au evidențiat poziția incomodă a Norvegiei în negocierile cu Washingtonul
- Țara face parte din piața unică, dar nu are influență în deciziile comerciale globale
Temeri de securitate și relația cu SUA
Deși Norvegia este membră NATO, acțiunile lui Trump, în special încercările de control asupra Groenlandei și interesul pentru arhipelagul Svalbard, au alimentat temeri la Oslo privind garanțiile de securitate oferite de SUA. În plus, preocupările legate de influența Rusiei asupra Svalbard, teritoriu arctic strategic, adaugă o dimensiune geopolitică complexă situației.
În concluzie, influența globală a liderilor americani și ascensiunea Chinei au determinat Norvegia să-și reevalueze poziția față de UE, accentuând importanța parteneriatelor și a relațiilor economice și de securitate în contextul unei „lumi nebune”.
