Românii din blocurile fără ascensor pot beneficia de finanțare pentru lifturi, anunță legea promulgată de Nicușor Dan

Radu Constantinescu · Diaspora News

ro Președintele României a promulgat luni legea privind Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor „Lift pentru viață”, act normativ care stabilește cadrul legal pentru finanțarea instalării de lifturi și alte soluții de accesibilizare în blocurile construite fără ascensor.

Legea vizează în special persoanele vârstnice, cele cu dizabilități și persoanele cu mobilitate redusă, care locuiesc în imobile cu cel puțin trei niveluri supraterane.

Programul național de interes public va fi coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, având ca scop creșterea accesibilității fondului de locuințe dinainte de 1990 și a celor construite ulterior, dar începute înainte de sfârșitul anului 1989.

Ce blocuri vor putea beneficia de finanțare pentru lifturi Conform actului normativ, autoritățile vor putea finanța montarea de lifturi în condominiile fără astfel de instalații încă din faza de proiectare, precum și soluții tehnice alternative atunci când instalarea unui ascensor clasic nu este posibilă.

Programul va putea fi susținut din fonduri de la bugetul de stat, fonduri europene, bugetele locale și alte surse legale.

Citește articolul complet pe Diaspora News

Deschide articolul →