Români în lume, mereu conectați
Diaspora News — Vocea românilor de pretutindeni
Național

Propagandiștii Kremlinului discută despre un război împotriva Europei alături de SUA

Simona Toma

Simona Toma

⏱ 2 min citire
Propagandiști Kremlinului discutând despre război

Propagandiștii din Kremlin au început să discute deschis, la televiziunile de stat din Rusia, despre perspectiva unui război împotriva Europei, în cadrul căruia Moscova ar colabora cu Statele Unite.

Subiectul a fost adus în discuție în cadrul emisiunii de dezbateri politice de la NTV, unde propagandiștii ruși au evidențiat necesitatea deschiderii unui „al doilea front” în Europa, ca răspuns la eșecul războiului din Ucraina.Un expert invitat a declarat că, în cazul unui astfel de conflict, America va fi de partea Rusiei.„Am senzația clară că vom retrăi anii '40: ne vom lupta cu europenii, iar americanii ne vor ajuta.Într-acolo ne împing!Vorbesc serios”, a menționat acesta.

Citește și: Bugetul Italiei pe 2027: 100 de euro anual pentru nou-născuți și concedii extinse pentru părinți

Războiul și retorica Kremlinului

Vladimir Soloviov, un cunoscut propagandist al Kremlinului, a făcut glume în emisiunea sa de la Pervîi Kanal referitor la o posibilă invazie comună ruso-americană în Norvegia, sugerând că aceasta ar putea aduce lui Trump Premiul Nobel pentru Pace.„Trebuie doar să ne înțelegem cu americanii și să lovim împreună, asta e tot!Îi vom aduce lui Trump Premiul Nobel pentru Pace împreună cu America, prin desfășurarea unei operațiuni militare împotriva Norvegiei”, a afirmat Soloviov.

Recent, Vladimir Putin, președintele Rusiei, a afirmat că țara sa este pregătită pentru posibilitatea unui război cu Europa, deși a subliniat că Moscova nu își dorește un astfel de conflict.„În primul rând, suntem pregătiți, dar nu ne dorim un război cu Europa.Iar dacă cineva își dorește acest lucru, atunci să se pregătească.Deocamdată, însă, nu și-au atins obiectivul de a provoca Rusiei o înfrângere strategică”, a spus Putin.

Putin a avertizat că o intensificare a tensiunilor ar putea avea repercusiuni grave pentru toate părțile implicate, adăugând: „Dacă lucrurile vor merge prea departe, nu vor exista deloc câștigători.Nimeni să nu uite acest lucru”.

Conform Adevarul.ro

Vrei știrile noastre primele în Google?

Adaugă Diaspora News ca sursă preferată: articolele noastre apar cu prioritate la „Știri principale” în căutările tale.